setare ca pagină de pornire 30.07.2010.

prima pagină economia ungară piețe externe noutățifeliciter reviste PUNTEA newsletter arhivă căutare linkuri convertor valutar híd online





Trebuie crescută ponderea zootehniei
11.06.2009.

Unul din cele mai importante obiective ale conducerii ramurii agrare ungare rămâne pe mai departe creșterea ponderii zootehniei în cadrul agriculturii.

Ferenc Sirman, secretar de stat în minister a declarat: instrumentul de realizare al obiectivului este Programul de Dezvoltare Rurală Noua Ungarie, în cadrul căruia agricultorii pot beneficia de fonduri de finanțare printre altele și pentru modernizarea fermelor de animale, modernizarea gestionării gunoiului de grajd sau creșterea gradului de prelucrare al produselor alimentare.
Potrivit specialiștilor din ministerul agriculturii, criza afectează mai puțin agricultura comparativ cu alte ramuri, dar investițiile în agricultură se pot realiza greu din cauza greutăților de finanțare. Uzinele agricole, întreprinzătorii acestei ramuri nu figurează printre clienții favorizați ai băncilor. Din resursele în valoare de 1.300 miliarde de forinți avute la dispoziție în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală Noua Ungarie, o sumă de peste 250 miliarde de forinți poate fi alocată dezvoltării complexe a fermelor zootehnice. Aici sunt incluse gestionarea gunoiului de grajd, achiziționarea de mașini, cât și investițiile în construcții și pentru creșterea valorii. Până în prezent solicitanții au imobilizat suma de 220 miliarde de forinți pentru finanțarea investițiilor. Au fost acceptate în total 1.887 de proiecte, prin care se pot moderniza 2.500 ferme zootehnice. Din suma de finanțare aprobată au fost plătiți până în prezent 27-30 miliarde de forinți, o sumă considerată scăzută și de secretarul de stat, care a precizat: doresc să introducă măsuri de facilitare pentru ca dezvoltările să poată fi realizate mai repede.
Printre altele, termenul pentru achiziționarea de mașini va crește de la 12 luni la 24 de luni, iar termenul de finalizare a lucrărilor de construcții de la 24 la 36 de luni. În cazul proiectelor eligibile pentru finanțare se va face de asemenea posibilă solicitarea unui avans de 20 de procente pentru dezvoltare.
Producătorii agricoli și organizațiile profesionale au considerat plata finanțării proiectelor ca fiind înceată și anevoioasă. Printre altele au formulat și propunerea ca cei participanți la modernizarea fermelor zootehnice să primească credite garantate de stat și să se realizeze un sistem pentru verificarea termenilor de plată.























ofertă media | contact redactor | contact | termeni și condiții de utilizare | înapoi