Germanii au pierdut întâietatea
16.03.2010.
Germania a fost înlãturatã de pe primul loc al topului þãrilor exportatoare din lume, deoarece exportul sãu a scãzut considerabil. A fost depãºitã de China, iar specialiºtii sunt optimiºti sau pesimiºti într-o mãsurã prudentã.
Cea mai gravã crizã economicã mondialã a perioadei trecute de la al doilea rãzboi mondial a frânat într-o mãsurã atât de însemnatã economia germanã încât, dacã se iau în considerare cei mai importanþi indicatori, doar peste ani de zile, potrivit pãrerii unanime a experþilor în jurul anului 2013, va atinge din nou situaþia de dinaintea crizei. Produsul intern brut a scãzut cu 5%, producþia industrialã – exprimatã în procente – a scãzut cu un numãr cu douã cifre, iar deficitul bugetar este mai aproape de 4 procente din produsul intern brut, decât de trei.
Recesiunea a frânat comerþul la nivel mondial: dupã o creºtere anualã medie în jur de 5%, anul trecut – pentru prima oarã dupã lungi decenii – schimbul internaþional de mãrfuri a scãzut, valoarea acestei scãderi este apreciatã de Organizaþia Mondialã a Comerþului (WTO) ca fiind de 12%. Reducerea schimbului comercial a fost însoþitã de o deplasare a centrului de greutate, având importanþã la nivel de istorie economicã, deoarece din anul 2003 încoace, exportul Germaniei, consideratã a fi cea mai mare exportatoare a lumii, a scãzut cu 18,4%, la valoarea de 803,2 miliarde de euro (adicã 1.121,3 miliarde de dolari), iar faþã de aceste valori, exportul Chinei a scãzut cu „numai” 16%, la valoarea de 1.201,7 miliarde de dolari, în anul 2009 luând locul Germaniei în vârful topului imaginar, astfel Republica Popularã Chinezã a devenit cea mai mare exportatoare a lumii.
În cadrul exportului german, exportul orientat în þãrile UE a scãzut într-o mãsurã care a depãºit valoarea medie, ºi anume cu 19,1%, exportul orientat în þãrile din afara UE a scãzut cu 17,1%; importul din þãrile UE a scãzut sub valoarea medie, cu 13,2%, în timp ce importul sosit din þãrile din afara UE a scãzut în valoare care depãºeºte valoarea medie, ºi anume cu 19,4%.
Dacã ne referim la perioada trecutã mai îndepãrtatã, între anii 1998 ºi 2008, participarea Statelor Unite, a Germaniei ºi Japoniei la exportul mondial a scãzut în continuu (SUA: de la 12,4% la 8,9%, Germania: de la 9,9% la 9,1%, Japonia: de la 7,1% la 4,9%), din rândul celor patru mari puteri economice conducãtoare singurã China a înregistrat creºtere (de la 3,3% la 8,9%).
De altfel, tocmai 2008 a fost acel an în care China a depãºit Germania ºi în privinþa cantitãþii produsului brut intern, a urcat pe locul al doilea în clasamentul þãrilor lumii, fiind depãºitã numai de Statele Unite.
„Nu avem de ce sã ne mirãm, dacã ne gândim cã republica popularã are o populaþie de cincisprezece ori mai mare decât noi”, a afirmat Axel Nitschke, economistul ºef al asociaþiei camerelor de comerþ ºi industrie, ºi este de pãrere cã China profitã deosebit de mult din nivelul scãzut al cheltuielilor cu personalul, cât ºi din subaprecierea monedei sale naþionale.
„Scãderea exportului german, care a depãºit cu mult media la nivel mondial, nu este o întâmplare: criza economicã mondialã – cel puþin pe pieþele de export mai importante, printre care se numãrã ºi þãrile membre ale UE, în care se îndreaptã douã treimi din exportul german – a frânat atât investiþiile, cât ºi consumul populaþiei, în urma cãreia au scãzut cerinþele tocmai în acele grupe de mãrfuri (maºini, utilaje, echipamente, autovehicule rutiere, substanþe chimice), care joacã un rol determinant în exportul german.
ªi ce se poate aºtepta pentru acest an? Anul trecut în decembrie – comparativ cu luna noiembrie – exportul a crescut din nou cu 3,4%, ºi aceasta îi îndreptãþeºte pe cei care fac prognozele la un optimism prudent. Asociaþia Comercianþilor cu Ridicata ºi a Exportatorilor Germani (BGA) prognostizeazã un export care va depãºi valoarea de anul trecut cu o zecime din valoarea acestuia, dar cei care elaboreazã programul economic al guvernului prognostizeazã o dinamicã a exportului de numai 5,1%. Cercetãtorii institutului de economie mondialã de la Kiel sunt de asemenea sceptici, afirmând: revenirea este încã foarte instabilã în numeroase þãri partenere ale Germaniei, ºi stagnarea cerinþelor datorate acestui aspect motiveazã aºteptãri mai modeste în privinþa exportului.
trimit articol
Poate interesa articolul vreun prieten? Trimiteţi-l!
|